Noua Guinee are cea mai mare diversitate de plante dintre toate insulele din lume, au descoperit botaniștii.
Primul inventar complet al plantelor din cea mai mare insulă tropicală din lume dezvăluie un adevărat „tezaur” de floră.
Peste 13.000 de specii pot fi găsite pe insula Noua Guinee, de la mici orhidee până la ferigi înalte ca niște copaci, iar două treimi dintre acestea nu pot fi găsite altundeva pe planetă.
Descoperirile, publicate în jurnalul Nature, vor fi folosite pentru a proteja „una dintre ultimele necunoscute ale științei”.
Identificarea și numirea plantelor este primul pas în conservarea și protejarea speciilor din Noua Guinee, a declarat dr. Tim Utteridge, de la Grădinile Botanice Regale Kew, din Marea Britanie.
„Dacă le pierdem, sub nicio formă nu le vom putea reproduce în altă parte, pentru că pur și simplu nu există în afara insulei. Avem o responsabilitate de a conserva viața unică a acestor plante”, a mai adăugat Utteridge.
Noua Guinee găzduiește unele dintre cele mai bine conservate ecosisteme de pe Pământ, inclusive mangrovele, întinderi vaste de păduri tropicale și pășuni alpine.
Noua Guinee este „o insula a paradisului plină de viață” și recunoscută la nivel global drept un centru al diversității biologice, a explicat dr. Rodrigo Cámara-Leret, de la Universitatea din Zurich.
Totuși, cunoștințele privind flora insulei „au rămas sporadice de-a lungul anilor”. „Astfel, cercetările în această zonă extrem de diversă au fost limitate”, a adăugat Cámara-Leret.
Botaniștii au identificat și numit plante colectate aici încă din secolul al XVII-lea, mostrele fiind depozitate în ierbare din întreaga lume, informează BBC.
Însă, abia acum au reușit oamenii de știință să producă un inventar complet al plantelor, după cum s-a întâmplat și în cazul altor zone bogate în biodiversitate, precum pădurea amazoniană.
Botaniștii de la Grădinile Botanice Regale Kew și-au unit forțele cu experți din alte 19 țări pentru a desfășura cercetările.
Cea mai frumoasă insulă din lume se află în Filipine și este o adevărată bijuterie tropicală
Plantele pot trimite semnale electrice secrete pe sub pământ. Ce au aflat cercetătorii
Oamenii de știință au arătat procesul prin care plantele cu flori au ajuns să domine Pământul
Ce plante trebuie să ai neapărat în apartament ca să domoleşti poluarea din Bucureşti